Un început

Cum se spune, fiecare lucru are un început. Unul mare, unul mic, unul gigantic sau unul insignifiant.

Acesta e un început şi pentru blogul nostru, de fapt, al vostru, sau al Stelianei Nistor.

În gimnastică începutul e foarte devreme. Pentru Steliana Nistor, Stela pe numele mai scurt începutul a fost acum 14 ani, adică în 1994.

Mâine împlineşte 19 ani, aşa că printr-un calcul aritmetic banal, ea a început gimnastica la 5 ani.

Totuşi, acest lucru spune multe. Spune practic faptul că în gimnastică e nevoie de muncă. De parcă nu ştiam… oriunde trebuie muncă dar în gimnastică trebuie una titanică.

Am început articolul aşa cum îmi place, scris cu “pana”. Dar acum la modă e cu pixul, drept, scris clar. În plus, acesta este un site de informaţii, deci o să vă spun clar despre ce e vorba.

Mâine e ziua Stelianei Nistor, aşa că împreună cu Monica (cu care am observat pe un forum online ca avem planuri asemănătoare), am găsit de cuviinţă să începem un proiect într-o zi foarte potrivită. E vorba de un site, de fapt un fan-site al Stelei. Aici vom încerca să aducem informaţii noi, ştiri de actualitate şi rezultate din competiţiile la care Stela participă.

Vă urăm bun venit, şi sperăm să vă facem să vă întoarceţi aici.