Steliana Nistor – “Suferă acum si trăieste restul vietii ca un campion!”

Multiplă campioană europeană şi mondială, Steliana Nistor este născută în data de 15 septembrie 1989 la Sibiu.
Pentru performanţele ei a fost distinsă cu Ordinul “Meritul Sportiv” clasa a III-a cu 2 barete.
În prezent este studentă  la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Facultatea de Ştiinţe, Educaţie Fizică şi Sport, profilul AP (Antrenament şi Performanţă), în anul II de master.

Performanţe:

-bronz cu echipa României la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008;
-două medalii de argint şi una de bronz la Compionatele Mondiale de la Stuttgart din 2007.
-o medalie de aur, trei de argint şi una de bronz la Campionatele Europene din 2006, 2007 şi 2008, desfăşurate în Volos, Amsterdam şi Clermont.

Ce mai face Steliana Nistor?

 Aşa cum am mai spus lumii, fac foarte bine, mă bucur de viaţa din România şi de timpul pe care eu mi-l petrec împreună cu prietenii , de studiile pe care le-am început din anul 2008 până în prezent, şi astept cu nerăbdare să plec din nou în Norvegia, deoarece acolo mă simt foarte bine şi mult mai respectată decât în oraşul meu natal. 

Referitor la revenirea ta în țară, vrem să ştim de ce actualmente te aflii încă aici?
Chiar mă bucur că am ajuns la acest subiect de discuţie, deoarece doresc din suflet să le mulţumesc oamenilor care m-au ajutat şi totodată au inţeles că gimnastica este pasiunea mea în viaţă, şi acest lucru m-a ajutat să-mi creez o bună experienţă în profesia de antrenor,  şi bineînţeles m-am întors  pentru a-mi termina cu brio studiile pe care le-am început la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. 

Ce te-a determinat să pleci? Care au fost principalele motive?
Am plecat să profesez în altă ţară, pentru că mi-am dorit să devin antrenoare! Acest lucru a fost posibil datorită  lui Ciprian Popescu care la acea vreme a fost prima persoană care mi-a acordat  sprijinul necesar, care mi-a oferit o punte de acces către ceea ce eu îmi doream să fac. Prima ofertă  a venit din partea  dansului, acesta fiind antrenor principal la un club de gimnastică din Norvegia. L-am simtit un om de încredere, şi datorită lui am ajuns să antrenez în clubul Drammen, unde mi-am format un început de experienţă ca antrenor, iar datorită lui am ajuns ceea ce sunt astăzi.
De când am plecat, am fost mult mai bine văzută, mult mai respectată şi apreciată pentru tot ce am făcut în întreaga mea carieră sportivă. În România mi-a lipsit, în primul rând, aprecierea din partea municipiului Sibiu. 

Care a fost momentul în care te-ai simţit neapreciată din partea muncipiului Sibiu?
În anul 2008, mi s-a oferit din partea Consiliului Local Sibiu, un apartament ca semn de apreciere a performanţelor sportive reuşite. La vremea respectivă, m-am simţit mândră ca mi s-a oferit o locuintă pe meritele mele sportive şi am fost recunoscatoare muncipiului Sibiu, însă foarte trist, dupa 4 ani jumate m-am trezit cu un aviz de evacuare din care sa aflu că defapt  mi se oferise un apartament pe caz social in chirie. Din păcate am fost nevoita să părăsesc acel apartament, iar acest lucru m-a facut să mă simt ca ultimul om si să mă simt neapreciată.

Care este diferenţa între România şi Norvegia ? De ce tocmai Norvegia?
Sistemul norvegian se distinge în primul rând prin faptul ca ei pun mai mult accent şi acordă  mai multă importanţă şcolii, la ei scoala este principalul obiectiv până încep să munceasca, şi după aceea sportul. Şi aşa cum am mai spus, am ales Norvegia pentru că aceasta a fost prima mea ofertă şi pentru că acolo m-am simtit mult mai respectată si apreciată.

Ce categorii de vârste ai antrenat până acum?
De când am început cariera mea de antrenor şi până în prezent, am antrenat copii (fete şi baieţi) intre 3 si 15 ani.

Care mai este starea ta actuala de sănătate?
Nu am de ce să mă plâng în privinţa asta, şi pot să spun că mă simt bine, şi normal că este inevitabil să nu mai apară mici dureri câteodată, după efortul depus atâţia ani la rând.

Dacă ai putea da timpul înapoi, ce ai schimba?
Sincer, nimic, deoarece mă simt foarte împlinită cu mine însami , şi nu-mi pare rau de  nicio clipă pe care am petrecut-o şi am trăit-o în sala de gimnastică timp de 15 ani. Evident că şi şcoala este un lucru foarte important în viaţă, însă nu regret că am ales să-mi dedic viața sportului.

Care a fost obiectivul tău până în prezent?
Obiectivul meu a fost să muncesc, să nu renunţ, să sufăr şi mi-am spus dintotdeauna ‘suferă acum şi trăieşte restul  vieţii ca un campion’.

Ce mesaje ai pentru viitoarele speranţe ale României?
Îmi doresc ca viitoarele speranţe ale României, să fie muncitoare, puternice, perseverente şi să se dedice acestui sport, deoarece gimnastica creează o cultură bogată în viaţa de zi cu zi, ajută în dezvoltare si in educaţie şi bineînţeles, reuşita o poţi avea numai  prin muncă şi perseverenţă, daca nu munceşti nu ai cum să îţi dezvolţi un caracter puternic şi frumos. Multă sănătate, ambiţie şi să asculte de antrenorii lor.

Unde te vezi peste 10 ani?
O întrebare cât 10! Ce pot să spun mai mult decât că degeaba îmi fac planuri, atâta timp cât doar Dumnezeu îmi ştie drumul vieţii, şi el este singurul care îmi călăuzeşte paşii.
Ioana Popescu pentru newsletter.ulbsibiu.ro